Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, va rămâne în arestul poliției din Grecia cel puțin încă 10 zile. Acestuia i-a fost respinsă cererea de eliberare.
Oprescu rămâne î arest în Grecia, perioadă în care autoritățile elene ar putea lua decizia de a-l extrăda. El a cerut protecția statului grec considerând că a avut parte de un proces politic în România.
Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. În prima instanță, primise 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.