România este vizată iarăși de un atac cibernetic pe scară largă cu mesaje virusate pe telefon.
”Aţi primit şi dumneavoastră acest mesaj? Sperăm că nu aţi accesat acel link! Reamintim! Nu accesaţi link-uri primite de la persoane necunoscute! Nu vă lăsaţi înşelaţi! Vă rugăm să distribuiţi acest mesaj şi să le reamintiţi persoanelor vulnerabile de riscurile la care se expun în mediul online! Vă mulţumim!”, se arată în mesajul Poliţiei.
Potrivit specialiștilor, este un atac cibernetic la scară largă cu un virus, un troian bancar, care este programat să extragă informaţii sensibile şi să infecteze telefoanele utilizatorilor. Poliția le recomandă celor care primesc acest mesaj să nu dea click pe link şi să şteargă de îndată acest mesaj.























