O nouă derogare de la ANAF pentru Artrom Slatina

225

După ce a dat în judecată ANAF solicitând deblocarea conturilor pentru a-și putea continua activitatea economică, Artrom Slatina a primit ieri încă o derogare, însă valabilă doar pentru 60 de zile. Aceasta îi permite să facă achiziții de materii prime necesare desfășurării activității, chiar și din import.

Activitatea Artrom Slatina și a combinatului de la Reșița continuă să întâmpine probleme în urma blocării conturilor TMK ca urmare a sancțiunilor impuse de UE oligarhilor ruși, deși Dimitri Aleksandrovici Pumpianski nu se mai regăsește printre acționari dinainte de a intra în vigoare aceste sancțiuni. Dacă prima derogare obținută în urma presiunii celor 2400 de salariați a fost doar pentru efectuarea de plăţi esenţiale pentru continuarea activităţii comerciale a societăţii, respectiv plata drepturilor salariale ale angajaţilor, plăţi către furnizori şi instituţii de credit, ieri compania a primit o nouă derogare care îi permite să facă  pe o perioadă de 60 de zile, ,, importuri sau achiziţii strict necesare pentru activitatea economică, respectiv de materii prime, materiale, scule şi piese de schimb, de la furnizorii prevăzuţi în Anexa nr. 1” (derogare ANAF, 11 aprilie).  

Azi are loc primul termen din procesul intentat ANAF de către companie pe 31 martie. Dosarul se află pe rolul Curții de Apel București.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a blocat 56 de conturi ale companiei TMK Artrom SA, la diverse bănci, dintre care 51 sunt conturi curente, iar restul depozite la termen.

Mai multe despre situația companiei:

Angajații TMK-Artrom și-au strigat disperarea în fața Guvernului | Realitatea Oltului