Un nor toxic de monoxid de carbon s-a format deasupra Ucrainei și ar putea ajunge în România

546

Un nor toxic, din monoxid de carbon, s-a format deasupra Ucrainei, în regiunea Lvov. Cetățenii au primit instrucțiuni să nu consume animalele și nici fructele și legumele din producția locală.

Un nor toxic s-a format deasupra Ucrainei, în urma exploziilor ce au avut și încă au loc, din 24 februarie, de când liderul rus Vladimir Putin a dat startul unui război. Președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu a explicat cât de afectată poate fi România, dacă acesta va ajunge în țară.

Mai exact, acest nor toxic ce s-a format în Ucraina conține monoxid de carbon și alți compuși chimici. Norul poate ajunge, transportat de curenții de aer, în țări precum România, Republica Moldova, Polonia, Germania, Slovacia și Ungaria.

Președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Lorant Fultop, a declarat că este foarte important ca românii să înțeleagă că valoarea maximă zilnică este de 10 mg pe metrul cub pentru monoxidul de carbon. Specialistul a atras atenția că în prezent, valoarea înregistrată este de 1 mg, adică mult sub media ce ar trebui să genereze îngrijorare.

Potrivit specialistului, norul toxic se află în zona Liov din Ucraina. Acest oraș este situat la o distanță de 279 de kilometri față de Cernăuți. Inițial, norul s-a deplasat la 250 de kilometri la granița dintre România și Ucraina, iar mișcarea lui este spre sud.

„În momentul de față, nu cred că trebuie să ne îngrijorăm. (…) Încă nu a ajuns la noi. (…) Chiar dacă ajunge la noi, nu cred că o sa avem probleme”, a declarat președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Conform analistului militar Ion Petrescu, cetățenilor din zona ucraineană în care se află norul toxic le-a fost recomandat să nu consume legume și fructe din producția locală și nici carne provenită de la animale din zona afectată.