Un copil a salvat viața mamei sale, care fusese înjunghiată în fața lui

163

Un copil din județul Constanța a salvat viața mamei sale, după ce a a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru femeia care fusese înjunghiată în fața lui.

Caz șocant la Constanța. O femeie a fost înjunghiată chiar de fostul concubin.

Copilul victimei a fost martor la momentul în care mama lui a fost atacată de individ.

Femeia îl părăsise pe acesta și, împreună cu cei doi copii, plecase în altă localitate. Bărbatul a găsit-o și i-a cerut să se întoarcă la el. Pentru că ea l-a refuzat, bărbatul a atacat-o cu un cuțit și i-a provocat mai multe răni grave la picioare.

Unul dintre copii, un băiat de 12 ani, a sunat de urgență la 112 și a cerut ajutor pentru mama lui.

Femeia a fost dusă la spital unde a fost operată, medicii estimând că ea va avea nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale. Medicii spun că viața ei a putut fi salvată datorită prezenței de spirit și curajului copilului.

Judecătorii Tribunalului Constanța au dispus arestarea preventivă a agresorului pentru tentativă de omor.