O profesoară le-a tăiat unghiile elevelor de la o unitate de învăţământ din municipiul Constanţa, folosind de o foarfecă mare. Acestea se aflau în practică la un supermarket, iar acolo a avut loc acest gest. Profesoara nu mai predă la unitatea de învăţământ respectivă.
Mai multe eleve în clasa a X a la liceul comercial din Constanţa au avut parte de o lecţie umilitoare, acuză părinţii lor. Fetele au mers să facă practică la un supermarket dar profesoara lor, nemulţumită de faptul că au unghiile mari a decis să rezolve problema pe loc.
Unghiile au fost tăiate mult prea scurt, iar degetele fetelor au fost rănite până la sânge.
Acum, profesoara nu mai predă la unitatea de învăţământ respectivă.
„Erau în practică şi doamna însoţea elevele la agentul economic, iar regulile care se impun sunt legate de vestimentaţie, elemente precum unghii tăiate şi altele. Le-a spus că urmează să recupereze ziua respectivă pentru că nu s-au prezentat adecvat şi spune că fetele ar fi încercat să îşi taie unghiile şi pe urmă i-ar fi solicitat profesoarei acest lucru. Dar mi se pare un gest lipsit de umanitate să intervii, nu era rolul dumneaei şi nu se poate să intervină în acest sens”, a afirmat Sorin Mihai, Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
Inspectorul general a solicitat conducerii unităţii de învăţământ respective ca profesoara să nu mai predea acolo.
„Având în vedere că doamna respectivă era angajată la plata cu ora, am solicitat să nu mai aibă posibilitatea să intre la vreo oră în unitatea de învăţământ, ceea ce s-a întâmplat începând cu ziua de ieri (marţi – n.r.) şi am mai solicitat să ni se transmită cu celeritate un raport al comisiei de disciplină”, a explicat Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.























