Tânără bătută toată noaptea și înjunghiată de soț în fața copilului, la Slatina

2147
Foto cu caracter ilustrativ

Un tânăr de 25 de ani și-a bătut crunt azi-noapte soția, chiar în fața copilului de vârstă preșcolară, după care a înjunghiat-o în zona stomacului. Tot el a fost cel care de dimineață a chemat ambulanța. Totul s-a petrecut într-un apartament din Slatina.

După ce și-a adus în stare gravă soția, bătând-o și aplicându-i o lovitură cu cuțitul în zona stomacului, un tânăr din Teslui a chemat ambulanța, declarând că a rănit-o din joacă. Copilul de vârstă preșcolară a fost martor la agresiunile tatălui asupra mamei. Deși bărbatul a spart ușa unei camere intrând peste soție să o bată, iar strigătele femeii s-au auzit probabil în tot blocul, niciun vecin nu a intervenit pentru a-i sări în ajutor sau să cheme poliția.
,,În dimineața zilei de 10 decembrie a.c., la ora 04:57, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din comuna Teslui, a sesizat prin apel unic de urgenţă 112, faptul că în timp ce se afla într-o locuință de pe strada Castanilor, din municipiul Slatina, împreună cu soția sa, din joacă, ar fi înjunghiat-o superficial în zona toracelui, solicitând un echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat și polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan,  acesta și-ar fi lovit soția, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, la nivelul feței, provocându-i și o rană, cu un obiect tăietor-înțepător, la nivelul toracelui,, declară Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Agresorul a fost condus la sediul Poliției municipiului Slatina pentru audieri și pentru emiterea pe numele acestuia a unui ordin de protecție provizoriu.
,,În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.,, mai spune Vasiloaica.
Se pare că acesta nu este singurul act violent asupra soției făcut de către tânăr.