Accident grav: O mașină s-a răsturnat, patru victime transportate la spital

313

Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață în județul Argeș, acolo unde un tânăr de 23 de ani a provocat un accident în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, dar și o autospecială de stingere cu mai mulți pompieri.

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a provocat în această dimineață un accident rutier în urma căruia și el, dar și alte trei persoane au fost transportate la spital. Incidentul s-a produs într-o comună din județul Argeș, tânărul de 23 de ani fiind vinovat pentru că nu a acordat prioritate șoferiței de 44 de ani, intrând cu autoturismul în mașina pe care aceasta o conducea, iar mai apoi răsturnându-se.

În urma impactului, cele două pasagere de 18 ani din mașina șoferului vinovat, cât și acesta au ajuns la spital cu traumatisme ușoare, în timp ce, șoferița de 44 de ani a primit îngrijiri la fața locului, iar ulterior, aceasta a fost transportată și ea la spital.

Imediat după accident, un echipaj SMURD, două ambulanţe și o autospecială de stingere au sosit la fața locului pentru a oferi ajutor specializat.

Polițiști fac cercetări pentru a afla cauza exactă a producerii accidentului, iar între timp a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală.