Tinerii cu vârste între 18- 27 de ani care doresc să îmbrățișeze cariera militară în slujba protejării vieții și bunurilor semenilor sunt așteptați de mâine să se înscrie pentru a urma cursurile Școlii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti. Oltenii pot trimite cererile pe e-mailul ISU Olt, până pe 14 septembrie.
Oltenii care doresc să facă parte din echipa salvatorilor sunt așteptați să se înscrie pentru ocuparea unora din cele 𝟯𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗿𝗶 alocate Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti. Dintre acestea, 275 locuri sunt pentru subofițeri pompieri și protecție civilă și 25 pentru maiștri militari auto.
Cererile se depun în perioada 2 – 14 septembrie (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a inspectoratului pentru situații de urgență din județul de domiciliu sau reședința înscris/ă pe cartea de identitate a candidatului. 20 septembrie este data până la care va avea loc evaluarea psihologică, 22 septembrie – termen depunere documente în vederea constituirii dosarului de recrutare, 29 septembrie-05 octombrie – evaluarea performanțelor fizice, 9 octombrie – susținerea probei de evaluarea a cunoștințelor; 11-31 octombrie – examinare medicală.























