Polițiștii olteni au luat la puricat agenții economici cu activitate în târgurile și piețele agroalimentare din județ. Ținta controlului a fost folosirea aparatelor de marcat fiscale, iar amenzile aplicate se ridică la 10.500 de lei
Amenzi usturătoare pentru agenții economici din Olt care nu respectă legea. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, au desfășurat o acțiune de prevenire, descoperire și combatere a ilegalităților de natură economică.
Târgurile și piețele agroalimentare de la evenimentele publice care au avut loc în județul Olt au fost luate cu asalt, ieri, 20 iulie, de polițiștii. Controlul a vizat folosirea aparatelor de marcat fiscale.
„În urma activităţilor desfăşurate, au fost controlate 12 societăți comerciale, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.500 de lei, din care 6 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și o sancțiune pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol”, transmite IPJ Olt.
Totodată, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.28/1999, a fost dispusă și confiscarea sumei de 300 de lei, de la 2 operatori economici.
























