Doi bărbați în vârstă de 27 de ani, de origine kurdă au fost arestați de autorități în cazul șoferului român de TIR ucis cu sânge rece pe o autostradă din Franța. Acesta se afla într-o parcare, alături de soția sa care a fost martoră la crimă.
Parchetul din Amiens a anunțat în această dimineață reținerea a doi bărbați, presupuși autori ai crimei din parcarea aflată pe autostrada A28 unde șoferul român de TIR a fost ucis cu sabia, martoră la eveniment fiind soția acestuia.
Cei doi sunt de origine kurdă irakiană, unul fiind arestat în regiunea Rouen, iar celălalt în Grand-Synthe.
Vă reamintim că pe data de 16 mai, Mihai Spătaru se afla într-o parcare de pe autostrada A28 din Franţa, alături de soţia sa. Tânărul a coborât din TIR pentru a merge la toaletă și pentru a verifica încărcătura, iar în momentul când a ajuns în spatele camionului a fost atacat cu sabia. Până să intervină soția sa care a fost martoră la tragedie, criminalii au reușit să se facă nevăzuți.
Presupușii autori sunt urmăriți penal pentru crimă și tentativă de jaf. ADN-ul unuia dintre cei doi bărbați a fost găsit pe o mască chirurgicală lăsată în zona de odihnă a autostrăzii. Cei doi neagă, însă, că au comis crima.






















