Alocațiile nu vor mai crește anul acesta. Cîţu: „Celelalte propuneri țin de PSD”

252

Alocațiile copiilor nu vor mai crește în 2021, pentru că au crescut deja cu 20% la începutul anului, iar toate celelalte propuneri de majorări erau făcute de PSD. Bugetul pentru anul acesta a fost deja aprobat și nu are sume suplimentare prevăzute pentru creșterea alocațiilor de stat.

Copiii nu vor mai beneficia de o mărire a alocațiilor de stat anul acesta. Premierul a anunțat că bugetul a fost deja aprobat, iar alocațiile au fost deja majorate la începutul anului 2021 cu 20% și nu sunt prevăzute sume suplimentare pentru acestea.

„Aici nu va trebui să existe niciun fel de discuţie, bugetul a fost aprobat şi alocaţiile au crescut la începutul anului cu 20%, este ceea ce avem în buget în acest moment, este un amendament care a trecut în Parlament, celelalte propuneri erau propuneri care ţin de PSD. Mă aştept ca membrii coaliţiei să susţină programul de guvernare al acestei coaliţii, să susţină obiectivele pe care ni le-am asumat în faţa partenerilor noştri internaţionali şi nu să susţină legi ale PSD”, a declarat Florin Cîţu.

Celelalte propuneri  pentru majorări țin de PSD, susține Premierul României. Acesta se așteapă ca membrii coaliției să susțină programul de guvernare al propriului partid și totodată obiectivele acestuia asumate în fața partenerilor lor internaționali, nu pe cele ale PSD.

„Am înţeles că sunt câteva în parlament, se întârzie şi semnalul este clar că nu vreau să ajungem să trebuiască iar să luăm noi decizia să corectăm. Este în Parlament legea care peermite creşterea anuală a alocaţiilor, trebuie să ne ţinem de acest calendar”, a mai declarat Premierul.