Magazinele vor fi deschise azi până la ora 20.00 și în localitățile cu restricții de week-end

404

Apropierea Sărbătorii Floriilor aduce o excepție de la restricțiile privind ora de închidere a magazinelor în localitățile cu incidență mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori. Este și cazul a 7 localități din județul Olt.

Pentru că depășesc 4 cazuri la mia de locuitori, localitățile Scorniceşti, Drăghiceni, Stoicăneşti, Grădinile, Deveselu, Bucinişu şi Făgeţelu trebuie să respecte măsurile suplimentare privind restricțiile de week-end: circulație restricționată în intervalul orar 20.00- 5.00 și închiderea magazinelor la ora 18.00. Astăzi, programul magazinelor este modificat, aplicându-se excepția hotărâtă de autorități, cu amânarea orei de închidere cu 2 ore.

,,Pentru localităţile Scorniceşti, Drăghiceni, Stoicăneşti, Grădinile, Deveslu, Bucinişu şi Făgeţelu, astăzi – 23 aprilie 2021, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își pot organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5:00—20:00 (potrivit excepţiei prevăzută la pct. 8, art. 7 din Anexa 3 la HG 342/2021)”, a transmis Prefectura Olt.

Astfel, magazinele sunt deschise, astăzi, până la ora 20.00. Autoritățile au decis ca operatorii economici să funcționeze de la ora 5:00 până la ora 20:00 pentru ca românii să își poată face cumpărăturile de Florii, excepția aplicându-se și în Vinerea Mare pentru cumpărăturile de Paște.

Alte excepții vizează prelungirea circulaţiei în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere și în perioada 8 mai – 9 mai pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.