Siminica Mirea: CNI a contractat expertiza tehnică și SF pentru finalizarea Sălii Polivalente Slatina

178

Veste bună pentru slătineni dată de către senatorul de Olt Siminica Mirea: în urma demersurilor parlamentarului social-democrat, Ministerul Dezvoltării anunță că se vor relua lucrările la Sala Polivalentă Slatina.

După 12 ani de la demararea construcției, Sala Polivalentă din Slatina este tot în șantier. În februarie, senatorul de Olt Siminica Mirea i-a adresat o întrebare privind continuarea lucrărilor  ministrului Dezvoltării Attila-Zoltán Cseke, în subordinea căruia  funcţionează Compania Națională de Investiții ce are în desfăşurare acest proiect. Azi, parlamentarul oltean anunță că a sosit răspunsul mult-așteptat și că se vor relua lucrările la obiectivul ce va avea o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de locuri. Deși până la recepţionarea lucrărilor de la Sala de Sport Multifuncțională  mai este drum lung, vestea bună este că au fost făcute primele demersuri în vederea reluării lucrărilor realizate până acum în proporție de circa 70%, din proiect rămânând de executat acoperișul, instalațiile electrice și finisajele interioare.

,,În răspunsul semnat de un secretar de stat, din cadrul ministerului, se spune că „în data de 13.03.2020, a fost reziliat contractul pentru obiectivul de investiții «Constuire Sală de sport multifuncţională, localitatea Slatina, judeţul Olt» ca urmare a intrării în insolvenţă a antreprenorului care executa lucrările la acest obiectiv”. Din acelaşi răspuns mai aflăm că: „În luna februarie a acestui an, C.N.I. S.A. a contractat lucrările de expertiză tehnică şi studiu de fezabilitate în vederea finalizării lucrărilor la acest obiectiv. Astfel, după predarea de către proiectant a studiului de fezabilitate și avizarea noilor indicatori tehnico-economici în cadrul şedinţei Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, se va demara procedura de achiziţie publică în vederea contractării lucrărilor de proiectare și execuţie.” Termenul de finalizare a lucrărilor nu poate fi înaintat acum. Sperăm ca noul antreprenor să fie serios, iar CNI mult mai atentă cu astfel de proiecte importante,, anunță senatorul Siminica Mirea.

Investiția, în valoare de 68 milioane lei, demarată în 2009, a fost stagnată după ce costructorul a intrat în insolvență. Sala Polivalentă Slatina va găzdui competiţii sportive, dar și spaţii comerciale, birouri administrative şi săli de conferinţă. Construcția va beneficia de o parcare de 120 de locuri și o platformă de peste 1.000 de metri pătraţi ce va fi destinată organizării de concerte în aer liber.