Cioban amenințat cu PISTOLUL de doi paznici de vânătoare, la Brebeni, după ce aceștia au ÎMPUȘCAT un câine și l-au târât legat de mașină

613

Doi bărbați din Milcov, paznici de vânătoare, s-au ales cu dosar penal după ce au amenințat cu pistolul un cioban pe islazul de la Brebeni și au ucis un ogar pe care l-au tâtțr apoi legat în spatele autoturismului.

Polițiștii olteni au demarat o anchetă, după ce imaginile cu acte de violențe săvârșite de doi bărbați au ajuns virale pe internet. Cei doi, paznici de vânătoare, au amenințat un cioban din Ipotești cu pistolul.

,,La data de 29 martie a.c., ora 15:30  polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Secției 4 Poliție Rurală Coteana și Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile ar fi avut loc un conflict între un crescător de animale din comuna Ipotești și doi bărbați, paznici de vânătoare, ambii din comuna Milcov, conflict în urma căruia, crescătorul de animale ar fi fost amenințat cu arma de către cei doi bărbați.De asemenea, polițiștii s-au sesizat și cu privire la faptul că, cei doi bărbați au împușcat un câine, rasa ogar, pe care l-au legat în partea din spate a vehiculului cu care se deplasau,, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, omorârea fără drept a animalelor și uzul de armă fără drept.