Liderii UE au decis să mențină restricțiile asupra vieții publice și a liberei circulații

137

Liderii celor 27 de state UE au discutat într-o reuniune virtuală a Consiliului European despre acordarea certificatelor comune de vaccinare anti-Covid, gestionarea campaniei de imunizare și menținerea restricțiilor de circulație.

Se vor menține restricțiile asupra vieții publice și a liberei circulații- au stabilit cei 27 de lideri ai UE la summitul online privind gestionarea pandemiei.

Deși rata de infectare scade în aproape 20 de state membre UE, sunt temeri privind tulpina britanică, ce este prezentă în 26 de state UE, cea sud-africană în 14 țări iar cea din Brazilia în șapte.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a spus că ar fi o greșeală ca abordarea statelor membre să revină la starea de dinainte de pandemie, și că trebuie dezvoltată o politică sanitară cu responsabilități alocate instituțiile UE, potrivit unui comunicat de presă.

“Datorită abordării noastre colective, țările europene nu au fost puse în situația să se confrunte între ele iar statele bogate nu au cumpărat marea parte a vaccinurilor. Mă opun ferm acordurilor bilaterale. Vă cer să fiți fermi, să nu cedați tentației privind naționalismul vaccinurilor. O abordare comună ne permite să monitorizăm, să investigăm și să sancționăm sever orice escrocherii care vizează statele membre. Lecția pe care pandemia ne-a învățat este că nu poate exista o întoarcere la felul în care lucrurile erau înainte. Ar fi o greșeală, o pierdere de energie și ne-ar lăsa neechipați pentru a adresa provocările viitoare. Trebuie să dezvoltăm o politică europeană de sănătate prin alocare de competențe clar definite instituțiilor UE”, a afirmat Sassoli.