Peste 780 de șoferi AMENDAȚI  în week-end pe raza Oltului; 93 au rămas pietoni

120

A curs cu sute de sancțiuni în trafic pe raza județului Olt, în acest week-end, 8 șoferi alegându-se cu dosar penal, iar alți 93 rămânând fără permis de conducere.

În perioada 5 – 7 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere. Acțiunea a vizat combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, în special viteza excesivă și conducerea sub influența alcoolului. A curs cu sute de amenzi, dintre care circa jumătate fiind aplicate pe viteză.

,,În urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au aplicat 786 de sancțiuni contravenționale, dintre care 396 pentru încălcarea regimului legal de viteză.  Polițiștii au reținut 93 de permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre acestea, 77 au fost reținute pentru depășirea vitezei legal admise pe un sector de drum cu mai mult de 50 km/h și 9 pentru conducere sub influența alcoolului, având o concentrație sub 0,40 mg/ Litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare. ,, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat 8 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fiind întocmite dosare penale.