Cu bani europeni, comunele Crâmpoia și Șerbănești vor beneficia de extinderea rețelelor de canalizare, investiția făcând parte din proiectul Companiei de Apă Olt „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”.
,,Compania de Apă Olt va semna, mâine, Contractul de Lucrări „Extinderea rețelelor de apă uzată în aglomerarea Șerbănești- Crampoia”. Valoarea contactului este de 31.290.174 lei, iar durata de execuție este de 38 de luni. În comuna Crampoia, se va extinde rețeaua de canalizare 16 kilometri și se vor construi 8 stații de pompare apă uzată. În comuna Șerbănești, se va extinde rețeaua de canalizare cu 20 de kilometri și se vor construi 8 stații de pompare apă uzată.,, a anunțat Primăria Crâmpoia.
Investiția face parte din proiectul cu finanțare europeană al Companiei de Apă Olt ”Proiectul Regional Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”, implemetat în 25 de localități din județ. Proiectul CAO are o valoare totală de 241.076.986 euro, prevede continuarea dezvoltării infrastructurii de apă și apă uzată, prin creșterea gradului de colectare și tratare a apelor uzate, respectiv prin creșterea gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației în: Slatina, Caracal, Balș, Corabia, Drăgănești-Olt, Dăneasa, Scornicești, Potcoava, Piatra-Olt, Găneasa, Gostavățu, Băbiciu, Scărișoara, Dobrosloveni, Fărcașele, Izbiceni, Giuvărăști, Tia-Mare, Rusănești, Serbănești, Crîmpoia, Vișina, Bălteni, Perieți, Schitu.