Se redeschid restaurante, teatre, cinematografe

577
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) se reuneşte miercuri pentru a dezbate ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale, dar şi măsurile referitoare la redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor.

“Mâine vom avea o întâlnire la ora 15,00 şi cu reprezentanţii industriei ospitalităţii, care a fost solicitată de cele 4 organizaţii profesionale din domeniu. Vom ţine cont şi de punctul lor de vedere, astfel încât să luăm o decizie care, pe de-o parte, să permită reluarea unor activităţi importante din viaţa culturală, reluarea activităţilor economice în spaţii închise de tip restaurant, dar, pe de altă parte, să şi reducem la maxim riscul de răspândire a virusului”, a explicat Orban.