Se pregătește prelungirea stării de alertă. Când se ia decizia

82

 Starea de alertă se prelungește cu încă o lună de zile. Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat că înaintea şedinţei Executivului de vineri va fi şi o întrunire a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), deoarece trebuie dată o hotărâre de Guvern pentru prelungirea stării de alertă.

„Înaintea şedinţei de Guvern, fiindcă la şedinţa de Guvern va trebui să dăm şi o hotărâre de Guvern în sensul prelungirii stării de alertă, dacă ea este luată în calcul de CNSU şi domnul premier Ludovic Orban”, a afirmat Nelu Tătaru, joi la Academia Română. Astfel, rămâne obligatorie purtarea măştii în spaţiile închise, magazine, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, dar se menţin şi restricţiile privind restaurantele în spaţii închise, organizarea de mitinguri şi unele evenimente.