România primește peste 25000 de doze de Remdesivir. Este cea mai mare cantitate după Spania. Primele flacoane vor ajunge luna aceasta în țară.
Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate dupa Spania.Conform calendarului transmis de către Bruxelles, în data de 11 septembrie 2020 vor fi primite alte 10336 flacoane pentru aproximativ 2067 pacienti eligibili, iar în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8795 flacoane cu care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1759 pacienti eligibili.
Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.
Comisia Europeană va finanța contractul în valoare totală de 63 de milioane de euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30 000 de pacienți din spațiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.























