ANM a transmis estimările pentru perioada 18-31 mai 2020. Meteorologii preconizează vreme instabilă, cu alternanțe de temperatură și instabilitate atmosferică.
În Oltenia, potrivit ANM, pe parcursul celor două săptămâni, regimul termic diurn va fi caracterizat de alternanţe între zile în care la nivelul regiunii vor fi maxime de 20…22, caracterizând o vreme răcoroasă (în perioada 20–22 mai, dar cu o probabilitate mare şi în perioada 25-27 mai) şi zile cu valori termice normale, în general de 24…26 de grade, în restul intervalului. Nopțile vor fi calde în primele zile ale săptămânii, cu o medie a temperaturilor minime de 13…15 grade, însă în 22 și 23 se va înregistra o scădere accentuată a acestora până spre 8…9 grade, apoi se va reveni la o medie de 10…12 grade, considerată normală pentru ultima decadă a lunii mai.
Instabilitatea atmosferică va fi în creștere în primele zile ale intervalului, astfel mai ales în 20 mai, pe arii extinse vor fi ploi, în general însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată și în perioada 25 – 28 mai.