La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții Partidului Social Democrat Olt s-au alăturat colegilor din Uniunea Europeană, care au inițiat și semnat petiția: „Pentru oportunități egale în Uniunea Europeană: un salariu minim european!”
Social-democrații olteni au semnat petiția online prin care și salariații români să beneficieze de salariul minim european, reducându-se astfel decalajele între cetățenii europeni. Petiția a fost semnată la sediul PSD Olt, de către conducerea partidului, dar și de numeroși membri ai principalelor organizații din județ.
ʺDin 28 de state ale UE, în 22 salariul minim este stabilit prin lege. Dar discrepanțele sunt foarte mari. O astfel de decizie la nivel european este cea mai bună soluție pentru a reduce decalajele între cetățenii UE.ʺ, a transmis PSD Olt.
Petiția este o campanile susținută de PES Activists România și va fi depusă la Parlamentul European în conformitate cu articolul 227 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Conform statisticilor europene, la începutul anului 2020, cel mai mare salariu minim lunar brut este în valoare de 2.142 euro (1.834 euro net / lună), în Luxemburg, iar la polul opus cel mai mic salariu este de 312 euro (242 euro net / lună), în Bulgaria.
În România, în prezent salariul minim brut este de 466 euro (281 euro net / lună), respectiv 491 euro (295 euro net / lună) pentru angajații cu studii superioare.
La nivelul statelor Uniunii Europene, țara noastră a înregistrat în ultimul deceniu cea mai amplă creştere a salariului minim la nivel național, creștere accentuată în ultimii doi ani de guvernare social-democrată (majorarea salariului minim net a fost de 36% între 2016 și 2019).