57 de furturi de la SNCF Franța a săvârșit un grup de români, printre care și olteni. Ieri, în baza a două ordine europene de anchetă, emise de autoritățile franceze, mascații au ajuns la persoane bănuite din Slatina și Caracal, la acțiune participând și judecătorul de instrucție francez, iar la activitățile desfășurate au asistat și trei anchetatori ai Jandarmeriei Naționale Franceze și un specialist al A.P. FURTUM din cadrul Agenției Uniunii Europene de cooperare în materie de aplicare a legii, care a oferit sprijin prin intermediul biroului mobil.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale au efectuat ieri un număr de 16 percheziții domiciliare pe raza teritorială a județelor Cluj, Arad, Olt, Vâlcea și Giurgiu, în baza a două ordine europene de anchetă, emise de autoritățile franceze, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunile de furt calificat, tăinuire și spălare a banilor.
În Olt, perchezițiile au fost efectuate la Slatina și Caracal.
„În baza cooperării dintre procurorii DIICOT și autoritățile franceze, s-au efectuat cercetări cu privire la un grup infracțional organizat, care, în perioada 01.02.2019 – 18.02.2019, ar fi comis un număr de 57 de furturi, în dauna SNCF Franța(compania feroviară franceză), cu un prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro. Faptele comise au fost, în principal, sustrageri de componente (radiatoare) de la locomotive pentru dezmembrare și valorificare a metalelor neferoase din acestea (cupru, aluminiu, alamă), stabilindu-se că s-a reușit furtul a peste 1.000 de radiatoare, cantitatea de metale fiind de aproximativ 38 de tone. În urma acțiunii, au fost ridicate înscrisuri, sumele de 40.000 de lei, 1.860 de euro, 3 motoare de ambarcațiuni și mai multe bancnote contrafăcute.”, a anunțat DIICOT.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj, Arad, Olt, Vâlcea și Giurgiu.