Minora dispărută a fugit terorizată de tată. Protecția Copilului vrea să ia și frații fetei

262

Sute de polițiști, jandarmi, pompieri, localnici și autorități au intrat ieri în alertă căutând o minoră din comuna Voineasa, care a dispărut de acasă. Fata a fost găsită noaptea trecută, după mai multe ore de căutări și a refuzat să se întoarcă la domiciliu de teama tatălui violent. Protecția Copilului face demersuri pentru a-i lua sub protecție și pe cei doi frați mai mici.

Protecția Copilului Olt a demarat o anchetă, după ce o fată de 13 ani, din comuna Voineasa, a fugit ieri de acasă. Copila a fost găsită după miezul nopții și declară că a fugit din cauza violenței tatălui său. Ea a refuzat să se întoarcă acasă, acuzând violența tatălui. Cazul este cunoscut de către DGASPC Olt, care a luat minora sub supraveghere.

În urmă cu mai bine de trei ani, fata și cei doi frați mai mici s-au mai aflat în grija Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, tatăl fiind cunoscut ca un consumator de alcool și fiind violent cu copiii. Atunci mama a fost primită la centrul de urgență pentru victimele violenței în familie pentru o perioadă de 6 luni de zile, la terminarea perioadei optând pentru a se reîntoarce cu copiii în familie.

DGASPC Olt a demarat demersurile și pentru instituirea măsurii de protecție în cazul fraților fetei.

ʺSe impune o măsură de protecție pentru minoră în continuare și nu vom lua în calcul întoarcerea în familia biologică. Cred că vom merge pe o ordonanță președințială și în cazul celorlalți doi copii pentru că lucrurile nu s-au îndreptat în familie dacă s-a ajuns la această situație.ʺ, declară Rădița Piroșca, director DGASPC Olt.