Zeci de locatari ai unui bloc din Slatina au fost evacuați din locuințe de către pompieri. Decizia a fost luată după ce salvatorii au constatat, în urma unui apel la 112, că subsolul acestuia era inundat cu gaz butan. Oamenii au putut reveni în casă abia după ce s-a constatat că nu există niciun pericol.