Comuna iilor, din nou în sărbătoare. 99 de ani de când principesa Brâncoveanu premia cu grâne cea mai frumoasă ie

123

Element de identitate națională, ia este sărbătorită într-o localitate din Olt nu de ieri- de alaltăieri, ci de 99 de ani, de pe timpul când principesa Brâncoveanu, stăpâna moşiei şi conacului din localitate, premia cu grâne și alimente cea mai frumoasă ie, prima sărbătoare fiind consemnată în 1920, în a treia zi de Paște, când tot satul participa la o ceremonie în cadrul căreia erau premiate iile. Anul acesta va fi din nou mare sărbătoare și prilej de întrecere între oltencele dibace, pe 23 iunie.

După aproape un secol de perpetuare a fascinantei tradiții de coasere a iilor în comuna olteană, ia de Cezieni și-a câștigat importanța națională anul trecut, ducându-i-se în sfârșit vestea-n țară și peste hotare. Nu există femeie din Cezieni care să nu știe să coase ie, fie respectând tiparele și modele vechi, autentice, fie modernizate, iar timp de un an, în secret, o pregăteşte să fie cea mai frumoasă la hora satului şi la concursul local. Densitatea de ii din Cezieni nu are egal în ţară. Ce este mai interesant la această sărbătoare unică în țară este expoziția de ii. Practic, întreaga comună devine spațiu expozițional, iar gardurile gospodăriilor prind viață prin transformarea în simeze. Nu există gospodărie care să nu-și etaleze măcar o ie. Multe din creațiile expuse sunt valorificate de creatoare, altele sunt păstrate pentru a fi oferite celor dragi.

Întrecerea între gospodine datează la Cezieni de aproape un secol, de pe vremea principesei Brâncoveanu, fiind organizată sub formă de sărbătoare de către administrația locală în ultimii 34 de ani. Comuna iilor îmbracă și anul acesta haina de sărbătoare, una autentic românească, recunoscută pentru prima dată ca brand național anul trecut. Pe 23 iunie va fi din nou mare sărbătoare, administrația pregătând în detaliu împreună cu instituțiile județene de cultură noua ediție.