Pesta porcină revine în județul Olt, de data aceasta într-o gospodărie din Șerbănești. Autoritățile au luat primele măsuri.
2 porci morți și 6 bolnavi într-o gospodărie din Șerbănești au alertat populația, autoritățile confirmând că este vorba de o suspiciune de pestă porcină și luând primele măsuri.
„Da, din păcate se confimă pesta porcină. Este vorba de o singură gospodărie, unde au fost luate primele măsuri de izolare. Mă aflu la fața locului împreună cu echipa DSVSA Olt”, ne-a confirmat edilul Titi Peligrad.
Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare. „În data de 18.03.2019 a fost notificată, în urma examenelor de laborator efectuate, o suspiciune de pestă porcină africană (PPA), la porcii dintr-o gospodărie nonprofesională situată în comuna Şerbăneşti, judeţul Olt. În gospodăria respectivă au fost notificate două cazuri de mortalitate, în zilele de 16.03.2019 şi 17.03.2019, fiind prelevate atât probe de organe de la cadavre, cât şi şase probe de sânge de la suinele cu semne clinice la examinarea efectuată de medicul veterinar de liberă practică. Conform procedurilor, probele au fost trimise către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti – Laborator Naţional de Referinţă, pentru confirmarea diagnosticului. În data de 19.03.2019 a fost supus spre aprobare programul de măsuri privind suspiciunea de PPA în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor şi măsurile care se impun în zonele de restricţie. Serviciile veterinare au intervenit și au instituit imediat măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui focar de PPA. Astăzi, conform procedurilor au fost eliminate din exploatație animalele, iar cadavrele au fost ecarisate.Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, s-a realizat dezinfecția, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport.”, transmite DSVSA Olt.