Europeni, dar și cetățeni din Republica Moldova, Turcia, Vietnam, Algeria, Indonezia, Iordania, Maroc, Iran, Siria, etc. au ajuns anul trecut în Olt, unii invitaţi, alții angajați sau căsătoriți aici, în total 922 de străini primind drept de ședere și rezidență, iar 8 fiind invitați.
Polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Olt au prezentat astăzi sinteza activității desfășurate în cursul anului trecut. Fie pentru reîntregirea familiei, fie membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE, fie angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre ori doar invitați, sute de cetățeni străini au ajuns anul trecut în județul Olt. „Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări -Biroul pentru Imigrări al județului Olt, în cursul anului 2018, au asigurat managementul șederii și rezidenței, pe raza județului, pentru 922 de persoane, dintre care 578 străini din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Turcia, Vietnam și 344 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia şi Spania. Astfel, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost soluţionate 8 invitații depuse pentru străini din Algeria, Indonezia, Iordania, Maroc, Iran, Siria”, arată BpI Olt.
De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 233 de permise de ședere, dintre care 207 pentru ședere temporară și 26 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 64 de certificate de înregistrare și 2 cărți de rezidență permanentă. Au fost înregistrate 68 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 67 avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, iar 1 cerere a fost respinsă.
Pe aceeaşi temă:
15 străini, depistați în Olt în situații ilegale, 4 returnați























