Două persoane au murit şi alte două au fost rănite în urma unui groaznic accident provocat de un şofer inconştient. Beat şi pus pe distracţie, preocupat de transmisia pe facebook, individul aflat la volanul unei maşini marca BMW, înmatriculate în Olt, a făcut armonică un Logan de Dolj, care circula regulamentar. Accidentul a avut loc în comuna Slătioara. În tragicul eveniment rutier a murit soferul nevinovat şi o pasageră din autoturismul condus de şoferul inconştient, în vârstă de 36 de ani din Găneasa.
Adevărul despre modul în care a avut loc tragetia se poate deduce uşor din postarea de pe facebook a lui Cătălin Adriana Sindila, un slătinean aflat în autoturismul care a provocat tragicul accident. Din filmare se poate observa uşor cum individul inconştient merge pe mijlocul drumului şi, la un moment dat, intră pe sensul opus, evită în ultimul moment un autoturism parcat pe marginea drumului şi intră frontal într-un alt autoturism. În urma impactului, şoferul maşinii care circula regulamentar, în vârstă de 48 de ani, a murit pe loc. La fel s-a întâmplat şi cu concubina amicului său,36 de ani, aflat pe scaunul din stânga spate.
Incidentul a fost raportat la 112 de amicul şoferului vinovat. La faţa locului au fost deplasate mai multe echipaje de prim ajutor şi o maşină de descarcerare. La faţa locului au fost descoperite mai multe victime, dintre care două se aflau în stop cardio-respirator.
„Cele două victime aflate în stop cardio-respirator nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarate decedate. Este vorba de o femeie de 34 ani, pasageră în BMW și un bărbat, 48 de ani, șofer autoturismului Logan. Șoferul autoturismului în care se afla femeia nu prezinta urme de traumă, iar pasagerul din același autoturism a fost transportat la UPU Slatina. Bărbatul era conștient, cu traumatism toracic și traumatism membrul superior”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Poliţiştii prezenţi la faţa locului confirmă faptul că şoferul vinovat se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Într-adevăr, şoferul autoturismului care a provocat accidentul se aflat sub influența alcoolului, 0,58 mg/l în aerul expirat. Acesta, în vârstă de 36 ani, din Găneasa, se afla la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Olt şi, în timp ce se deplasa din direcţia Piatra Olt spre Slatina, a pierdut controlul asupra direcției de mers pe DJ 677 in comuna Slătioara, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism. Șoferul din cel de-al doilea autoturism și o pasagera din primul au decedat” a declarat Cristian grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Acesta a preciyat că în cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea sub influența alcoolului.