Șoferul inconștient care a provocat accidentul de la Slatioara, în spital sub pază. El a fost reținut

897

Procurorul care anchetează accidentul produs aseară la Slătioara în care doi oameni și-au pierdut viața a dispus reținerea șoferului inconștient. Acesta este acuzat de omor din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice. El va fi prezentat astăzi magistraților cu propunerea de arestare preventivă.

Inconștientul băut care a băgat în mormânt doi oameni, după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un cumplit accident, a ajuns la spital după a acuzat dureri toracale la introducerea în arest. El se află internat sub pază. Cu toate acestea, el va fi prezentat magistraților cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„Șoferul care a provocat accidentul de la Slătioara a fost reținut pentru 24 de ore. Întrucât, la introducerea sa în arest, a acuzat dureri la nivelul toracelui, acesta a fost transportat la spital, unde a rămas internat sub paza permanentă a polițiștilor. Autorul accidentului va fi prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile,, a susținut Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.