Iulia Vîrban, locul I la Olimpiada Națională de Română

428
Prof. Irina Perianu, alături de cele două olimpice

Rezultate frumoase bifează Oltul și la fazele naționale ale olimpiadelor de limba română și de lectură. Ambele rezultate aparțin elevelor pregătite de profesoara Irina Perianu, de la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina.

Primul loc de țară la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, organizată la București în perioada 2- 6 aprilie, este câștigat la clasa a X-a de o elevă din Olt. Performanța aparține elevei Iulia Maria Vîrban, de la CN „Ion Minulescu” Slatina, pregătită de prof. Irina Perianu.

O performanță notabilă pentru județ a fost înregistrată și la OLAV (Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață), organizată în aceeași perioadă și același loc, unde Oltul a fost reprezentată de două eleve: Adelina Maria Popescu, nivelul 3, elevă a CNIM Slatina, și Simina Barbu, nivelul 4, elevă a CN „Radu Greceanu” Slatina. Pregătită tot de Irina Perianu, Adelina Popescu s-a clasat pe locul II pe țară, iar Simina a bifat anul acesta un loc 5.