De Florii ploaie, de Paște soare. Temperaturi până la 21 de grade

371

Vremea se încălzește de astăzi, de Sărbătorile Pascale oltenii având parte de vreme frumoasă.

12 grade Celsius se înregistrează la această oră la Slatina și cer senin, maxima zilei urmând să atingă 18 grade. Mâine, se anunță mai cald, cu o minimă de 10 grade și o maximă de 21 de grade. Duminică însă, de Florii, temperatura zilei nu va depăși 14 grade și sunt 80% șanse să plouă, fiind prognozate precipitații de 2 l/mp.

Săptămâna Mare se anunță una frumoasă, însorită, numai bună pentru a permite gospodinelor să primească așa cum se cuvine Învierea Domnului. Luni, temperatura maximă va fi de 15 grade, marți va ajunge la 18 grade, iar miercuri și joi la 21 de grade. Vineri, sunt prognozate maxime de 18 grade Celsius, sâmbătă 19, iar în duminica Paștelor 18 grade.