Iaurt cu aromă de… șoarece. Oferta de nerefuzat pusă la dispoziție de un supermarket celebru

315

 La un supermarket din Arad, un client a avut surpriza â de a se „întâlni” cu un șoarece care mișuna printre cutiile de iaurt aflate pe raftul supermarketului. Acesta a filmat și fotografiat rozătoarea ce se ascundea după produse, iar apoi a postat imaginile șocante pe o rețea socială. Postarea arădeanului a strâns, în doar două ore, aproape 400 de distribuiri și zeci de comentarii.

Lanțul de supermarketuri, prezent la nivel național, Kaufland, a mai avut o problemă de acest gen în urmă cu aproximativ două săptămâni, când într-un supermarket din Curtea de Argeș, un șoarece a fost filmat plimbându-se prin vitrina de carne, deci e ceva cu rozătoarele astea de tot trag la Kaufland.

Pe adresa redacției a sosit un drept la replică al reprezentanților supermarketului în care s-ar fi realizat fotografiile și filmarea prezentate în acest articol. Așa cum se cuvine, îl redăm întocmai cum a sosit pe adresa redacției: „Avem motive bine întemeiate să credem că această filmare este orchestrată și parte dintr-o campanie bine pusă la punct, de denigrare a companiei, începută în urmă cu 2 săptămâni. În magazinul din Arad ultima procedură de deratizare, dezinsecție și dezinfecție a avut loc săptămâna trecută și, în urma acesteia, magazinul a primit raport verde din partea specialiștilor care au efectuat procesul. Vom sesiza Poliția și autoritățile și vom cere o anchetă în acest caz. Compania Kaufland România nu poate tolera santajul și nici atacurile murdare și suntem pregătiți să ne adresăm organelor de urmărire penală și instanței de judecată pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate și luarea măsurilor legale care se impun”.

Totodată, Agud Viorel, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, a trimis o echipă de control la fața locului, care va încerca să afle dacă s-au respectat procedurile de deratizare și verificările uzuale specifice. În funcție de ce vor găsi acolo, inspectorii vor aplica și eventualele sancțiuni necesare.