Jandarmii olteni, la pescuit de braconieri

235
foto: arhivă

Braconajul piscicol este departe de a se încheia. Vremea rece și riscurile de a fi prinși și amendați nu îi opresc pe braconieri din activitate.

Nici jandarmii nu pierd însă timpul, astfel că luni, 8 ianuarie, ei au depistat în dreptul localităţii Izbiceni, doi bărbați acare desfăşurau activităţi de pescuit comercial cu unelte de tip setcă confecţionate din plasă monofilament.

Tinerii, în vârstă de 20 de ani și 22 de ani, desfăşurau activităţi de pescuit comercial dintr-o barcă, pe lacul de acumulare Izbiceni, fără a deţine autorizaţie în acest sens.

Jandarmii au confiscat 16 unelte de pescuit comercial, cu lungimea de 1420 metri, o barcă pneumatică, 2 vâsle de lemn şi 10 kg. din specia ,,caras”.

Au fost întocmite actele de constatare pentru următoarele fapre : „pescuitul comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit” şi „deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

Sâmbată, 6 ianuarie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au depistat două persoane în timp ce transportau pe raza localităţii Movileni, cu un atelaj hipo, aproximativ 1 mc. material lemnos, specia „stejar”, fără a deţine documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Persoanele au fost sancţionate conform Legii privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă contravenţională de 5000 lei fiecare.