CUTREMUR ÎN MAI! Șeful Poliției Române, a fost demis

182

Scandalul polițistului pedofil, descoperit foarte târziu de colegii lui, a generat o decizie șocantă a ministrului de interne Carmen Dan, aceea de a-l demite pe Șeful Poliției Române.

Declarații Carmen Dan:

„Am constatat că foarte rapid Poliția Română a făcut o informare prin purtătorul de cuvânt, cu referire la testările psihologice. O anchetă internă urmează la nivelul Poliției Rutiere.

Am constatat că niciunul dintre șefii acestui polițist nu a înțeles să-și asume responsabilitatea.

Am aflat că testele nu sunt relevante.

Cred că toți ați putut constata că la venirea mea la MAI nu am schimbat oameni.

Sunt total nemulțumită de explicațiile pe care le-am primit. Sunt foarte nemulțumită de conducerea Poliției Române. Niciunul nu a ieșit să dea explicații publice.

Din păcate, această atitudine e o constantă pe care îmi asum că n-am putut să o schimb în primul an de mandat.

Am văzut că a fost demis Vornicu, cel care îl folosea ca șofer pe Eugen Stan, deși era încadrat ca agent.

Dar ce s-a întâmplat cu cazul de tentativă de viol? S-a stat mai mult de un an pe acest dosar, în timp ce el acorda amenzi, adică era activ, ultima amendă fiind din decembrie.

Cum de nimeni dintre cei care aveau atribuții de cunoaștere a polițistului nu a știut de aceste devieri comportamentale. Ce s-a întâmplat cu șefii care au aflat de astfel de acuze la adresa unui polițist. Probabil este un caz izolat, dar cu repetiție.

Nu înțeleg de ce informația primară, din 5 ianuarie, a fost raportată cu întârziere către ministru.”