IMAGINI INCREDIBILE Accident cu victimă încarcerată, la Caracal

918

Două autoturisme s-au izbit frontal pe o stradă din Caracal. În urma impactului, una dintre mașini a fost proiectată într-o a treia mașină aflată parcată, după care s-a răsturnat. În accident au fost răniți ambii șoferi, unul dintre ei rămânând încarcerat.

Pompierii Detașamentului Caracal au intervenit cu puțin timp în urmă, în municipiul Caracal, la un accident rutier cu victimă încarcerată. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme aflate în trafic și unul staționat.

La fața locului s-au deplasat o autospecială complexă pentru intervenții și descarcerare, un echipaj SMURD și un ade la Serviciul de Ambulanță. Șoferul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 47 de ani, din Caracal a fost găsit încarcerat. Pentru extragerea victimei pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie. Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale  conștient și a fost transportat la CPU Caracal.

Celălalt șofer de 19 ani prezenta un hematom la membru superior stâng și a refuzat transportul la spital.

În cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.