ŞOCANT Gardienii unui penitenciar refuză să-i mai păzească pe deţinuţi. Ei cer URGENT intervenţia ministrului Justiției

118

Peste jumătate dintre agenţii Penitenciarului Vaslui refuză să mai intre în serviciu, ei reclamând lipsa de personal, numărul mare de ore suplimentare lucrate şi neplătite, anunţă Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

“Numărul mare de ore suplimentare şi deficitul sever de personal pun în pericol siguranţa penitenciarului. Cerem intervenţia urgentă a ministrului justiţiei. Peste 1 milion de ore suplimentare neplătite la nivel de sistem penitenciar. Miercuri, 06 decembrie 2017, conducerea Sindicatului “Megas” Vaslui ne-a informat că personaliul care-şi desfăşoară activitatea în sectorul operativ intenţionează să refuze intrarea în serviciu pe motiv că, datorită lipsei de personal, nu sunt respectate condiţiile legale privind siguranţa detenţiei. La această oră mai bine de jumătate din personalul care lucrează în serviciul de supraveghere (peste 50) a semnat cereri în acest sens, urmând ca activitatea să fie blocată”, anunţă vineri FSANP, conform unui comunicat remis ȘTIRIPESURSE.RO.

Personalul solicită intervenţia rapidă a ministrului Justiţiei, aprobarea suplimentării statelor de personal şi deblocarea concursurilor de ocupare a funcţiilor necesare asigurării funcţionării la parametri normali a penitenciarului.

“În caz contrar, activitatea penitenciarului urmează a fi efectiv blocată, fiind extrem de posibilă afectarea unor misiuni precum cele de escortare la punctele de lucru şi instanţele de judecată dar şi a celor de educaţie şi asistenţă psihosocială care depind de disponibilitatea personalului de supraveghere”, avertizează sindicatul.