S-a DECIS când şi unde va fi înmormântat Regele Mihai

44

Vestea decesului Regelui Mihai I a şocat o ţară întreagă. Aleşii au decis să decreteze trei zile de doliu naţional, iar Casa Regală a anunţat când va fi adus trupul Majestăţii Sale în România.

Regele Mihai va reveni pe pământul care l-a iubit atât de mult pe 13 decembrie cu un avion miliar al celor de la Ministerul Apărărării Naţionale. După trei zile în care poporul său poate să-şi ia rămas bun de la Suveran, slujba de înmormântare va fi oficiată sâmbătă, pe data de 16 decembrie, la Curtea de Argeş.

Regele Mihai I a murit marţi, la ora 13.00, ora României. La căpătâiul său s-a aflat, până în ultima clipă, principesa Maria. Majestatea Sa împlinise 96 de ani în 25 octombrie. Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus în Holul de onoare a Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală Regală şi Patriarhală. Începând de miercuri, vor fi deschise cărţi de condoleanţe la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta şi vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Toţi cei care vor să depună flori, jerbe sau coroane o pot face începând de miercuri la intrarea principală a Palatului Regal din Calea Victoriei.