Îngropați de vii. Accident de muncă în Dolj

166

Doi muncitori din Craiova au fost prinși sub un mal de pamânt în timp ce executau lucrări de construcție pe o proprietate privată în municipiul Craiova.

Muncitorii au fost acoperiţi în totalitate de pământ.

Au fost alertate mai multe echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare grea şi un container de tip multirisc.

Peste cei doi muncitori a căzut şi o plasă de gard, iar pompierii au început intervenţia prin ridicarea acesteia.

La faţa locului se află o ambulanţă SMURD şi un echipaj medical aparţinând Serviciului de Ambulanţă.

”Prima persoană a fost scoasă, iar echipajul medical a constatat decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, locotenent colonelul Florin Cocoşilă.