Accident cu şase victime, lângă Bucureşti

91

Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier, iar două dintre ele au avut nevoie de îngrijiri după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit. Accidentul a avut loc în această dimineaţă, în apropiere de bucureşti.

Potrivit celor declarate de reprezentanţii ISU Călăraşi, s-a intervenit rapid, cu un echipaj de la Ambulanţă şi unul SMURD, răniţii fiind în afara oricărui pericol. Cele două persoane au fost rănite uşor, neîncarcerate. Cel mai probabil, accidentul a avut loc din cauza ceţii dense.

“Pentru prevenirea săvârşirii de accidente rutiere, recomandăm conducătorilor auto care se deplasează în aceste zone să reducă semnificativ viteza de deplasare, să folosească sistemele de iluminare şi dezaburire, să acorde o atenţie sporită şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă”, spun poliţiştii de la Centrul Infotrafic.