La 108 ani de când la Slatina se năștea părintele teatrului absurdului, urbea natală îl omagiază pe marele dramaturg prin două acțiuni de amploare. În paralel cu Festivalul de Teatru „Acasă la Eugen Ionescu“ organizat de Primăria și Consiliul Local Slatina, Societatea Culturală Eugen Ionescu din Slatina organizează cea de a XXVll-a ediţie a evenimentului cultural intitulat Zilele Eugen Ionescu.
Sub genericul „LUMEA LUI IONESCU”, în perioada 24 – 26 noiembrie, la Slatina se organizează pentru a 27-a oară un eveniment cultural dedicat celui mai mare dramaturg al secolului XX, părintele teatrului absurdului. Organizator este Societatea Culturală Eugen Ionescu din Slatina (SCEIS), înfiinţată în anul 1991 prin acordul scris al dramaturgului, sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Pe aceeași temă:
https://realitateaoltului.ro/2017/11/17/regal-teatral-acasa-la-ionescu/
https://realitateaoltului.ro/2017/11/22/tandarica-vine-acasa-la-eugen-ionescu/
„Respectând obiectivele statutare şi continuând onoranta tradiţie a întâlnirilor anuale dedicate memoriei culturale pe care EUGEN IONESCU a oferit-o oraşului natal, suntem convinşi că aducem de fiecare dată un sincer omagiu cultural personalităţii căreia ne-am dedicat activitatea. Vă aşteptăm pentru a oferi împreună tinerei generaţii atât garanţia unui trecut cultural motivant cât şi implicarea într-un prezent dinamic şi provocator.”, este invitația lansată de organizator, parteneri ai Zilelor Eugen Ionescu fiind Muzeul Județean Olt, Biblioteca Județeană Ion Minulescu Slatina și Centrul Județean Olt pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale.
PROGRAM:
VINERI, 24 noiembrie 2017, Biblioteca Judeţeană Olt „Ion Minulescu”
Ora 11:00 – Deschiderea oficială a celei de-a XXVII-a ediţii a ZEI – Vernisajul expoziţiei „Eugen Ionescu + Eugène Ionesco = O LUME”
Ora 11:30 – Audiţie de teatru radiofonic: „Ucigaş fără simbrie” de Eugène Ionesco. Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic
SÂMBĂTĂ, 25 noiembrie 2017, Muzeul Judeţean de Istorie, Sala de festivităţi
Ora 12:00 – „LECŢIA DE TEATRU… ionescian” în interpretarea elevilor Şcolii Gimnaziale „Eugen Ionescu” Slatina, Prof. Emilia ANDREI
Ora 12.30 – Audiţie de teatru radiofonic „Victimele datoriei” de Eugène Ionesco. Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic
DUMINICĂ, 26 noiembrie 2017, Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina
Ora 10:30 – „La braţ cu teatrul prin oraş”- parada personajelor ionesciene
Ora 12:00 – Muzeul Judeţean de Istorie, Sala de festivităţi: Spectacol-lectură „LUMEA LUI IONESCU”- scenariu alcătuit din „fărâme” din scrierile ionesciene, însoţite de sunete şi imagini. Interpretează membrii ai Societăţii Culturale Eugen Ionescu. Eveniment teatral realizat de regizorul Mihai LUNGEANU.
Parada personajelor ionesciene va fi continuată cu o altă paradă organizată în cadrul acțiunii primăriei – Festivalul de Teatru „Acasă la Eugen Ionescu“, la busturile care îl reprezintă pe Eugen Ionescu. Astfel, începând cu ora 12,00, Asociația Culturală Center Inter Art. Centrul Internațional de Artă România împreună cu actorii asociațiilor culturale slătinene Iordache Art și Olt Artis vor depune flori la ineditul bust amplasat în fața Centrului Cultural Eugen Ionescu, bust care îl reprezintă pe Eugen Ionescu cu două fețe, una care privește spre Centrul Cultural care îi poartă numele și o alta care privește spre trecători, realizat de sculptorul corăbian Emilian Nuțu. Va urma depunerea de flori la bustul lui Eugen Ionescu amplasat în fața Școlii Generale Eugen Ionescu din Slatina, bust realizat de sculptorul slătinean Nicolae Truță după care la statuia lui Eugen Ionescu realizată de sculptorul bucureștean Ioan Bolborea și amplasată în Parcul Eugen Ionescu.