A amenințat polițiștii de frontieră cu un topor

62

Un bărbat a amenințat cu un topor polițiștii de frontieră, din Tulcea, supărat că aceștia îi legitimează cumnatul găsit la volanul unei mașini, deși nu avea carnet de conducere.

Bărbatul a fost potolit rapid de o colegă a oamenilor legii și cei doi infractori s-au ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv ultraj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, Ionela Pasat, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca Mercedes Benz, cu numere de înmatriculare provizorii.

Şoferul maşinii a ignorat semnalele şi a continuat deplasarea în viteză, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au pornit în urmărirea autoturismului, reuşind să-l oprească după aproximativ 100 de metri.

Cu ocazia legitimării, bărbatul aflat la volanul mașinii a prezentat o carte de identitate și un permis de conducere care, în urma verificărilor specifice, a rezultat că nu îi aparțineau. Pe timpul legitimării, din curtea imobilului în fața căruia se afla oprit autoturismul, a ieșit cumnatul acestuia care s-a îndreptat către unul dintre polițiștii de frontieră, adresând injurii şi ameninţându-l cu un topor. Colega din echipaj a poliţistului de frontieră a intervenit rapid, blocând atacul bărbatului. Individul a fost imobilizat imediat de cei doi poliţişti.