10 blocuri, Școala Generală și Grădinița Scornicești, reabilitate termic. Consilierii locali au aprobat

224

Anveloparea ajunge și la Scornicești, în mare parte cu ajutorul fondurilor europene. Primii pași în vederea demarării proiectului a fost făcut, consilierii locali votând reabilitarea termică a unor blocuri de locuințe, a Școlii Generale și a grădiniței din oraș.

Primăria Scornicești a făcut primii pași în vederea implementării proiectului privind izolarea termică a locuințelor și unor instituții de învățământ din oraș. După consultarea publică la care au participat peste 150 de cetățeni, consilierii locali au aprobat investițiile privind reabilitarea termică a 10 blocuri, precum și a Școlii Generale și grădiniței. “În cel mai scurt timp, va începe lucrarea de expertiză tehnică a blocurilor și a clădirilor școlare. O să informez periodic locuitorii cu etapele parcurse în vederea realizării acestor proiecte. Practic, în prima fază, un număr de 10 blocuri vor intra în reabilitare termică totală, anvelopare, termopane, subsol și acoperiș. În urma dezbaterii publice, am hotărât să aplicăm criteriul ,,primul venit, primul servit”. Până la data de 20 noiembrie am primit dosarele depuse. Primii 10, care au și dosare complete, vor intra în acest proiect, astfel ca cel târziu până la sfârșitul lunii februarie 2018 să depunem dosarele”, a anunțat viceprimarul Daniel Tudor.

Având în vedere că în prezent orașul fostului dictator este unul “mort”, iar posibilitățile financiare ale majorității locuitorilor sunt reduse, primăria a luat în calcul un cuantum cât mai redus de participare de către beneficiari. “Primăria vine cu o cofinanțare de 25%, iar beneficiarii de 15%. Însă cei 15% pot fi plătiți eșalonat, în rate. Vom face, însă, o analiză clară a venitului familiilor care beneficiază de aceste lucrări și este posibil să se plătească chiar 3,5% din valoarea lucrării”, a explicat vicele.