O familie din Timişoara le cere procurorilor să investigheze moartea bebeluşului lor de nouă luni, diagnosticat greşit de medicii celui mai mare spital de copii din vestul ţării. Copilul a fost tratat cu sirop de tuse pe motiv că ar fi avut o banală răceală, după care a fost trimis acasă. În dimineaţa următoare, părinții și-au adus bebeluşul la urgenţe. Câteva ore mai târziu, copilul a murit.
Totul a pornit de la un banal episod de febră. Părinții şi-au dus copilul la consult la cel mai mare spital de pediatrie din vestul țării. Medicii de la camera de gardă l-au consultat, i-au prescris mai multe siropuri pentru răceală și i-au spus familiei să nu-și facă griji.
„I-au făcut analizele și au spus că are puțin roșu în gât. Pe urmă ne-a dat rețeta a spus că venim acasă. Soțul a plecat noaptea să ia toate siropurile ca să ajutăm copilul să fie bine”, a povestit Elena, mama bebelușului.
Şase ore mai târziu, au ajuns din nou cu copilul la spital, care vomita şi se umpluse de pete.
„Seara mi-a spus că are numai roșu în gât și ce mi-a dat rețeta. Dimineața aud că a avut un virus puternic și mi-au fost oprite și rețeta și analizele. Că a avut un virus puternic și nu a putut să facă față la tratamentul care i l-a dat”, a declarat tatăl copilului.
Autopsia a scos la iveală, pe lângă malformația cardiacă, și o complicație a unei pneumonii bilaterale. Netratată la timp, boala a dat în septicemie. Părinţii nu înţeleg de ce, dacă fiul lor era atât de grav bolnav, nu a fost internat în noaptea în care au ajuns cu el la urgenţe.
Reprezentanții spitalului au început şi ei propria anchetă.
„În acest tragic caz spitalul a început demersurile legate de informarea comisiilor de etică și disciplină legat de evenimentul nefast și dacă cumva s-au produs unele nereguli în acțiunea colegilor noștrii și în activitatea medicală. Vom sesiza la rândul nostru organele dacă vom descoperi ceva”, a declarat Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Louis Ţurcanu.
Familia copilului e hotărâtă să depună o plângere și la Colegiul Medicilor din România și speră ca vinovații de tragedia lor să plătească.