În curând, o nouă probă de evaluare va fi inclusă, mai exact una care va testa cunoștințele medicale. Studenții școlilor auto vor fi obligați să parcurgă un curs de prim ajutor în trafic, la care să susțină și un examen, pentru a obține ulterior permisul de conducere.
Măsura este prevăzută în propunerea legislativă pentru completarea art.23 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi este publicată în Monitorul Oficial.
„În vederea obţinerii permisului de conducere, candidaţii au obligaţia de a efectua, pe parcursul activităţilor de pregătire teoretică şi practică, şi promova un curs de prim ajutor în trafic”, se arată în propunerea aflată acum în dezbatere.
Proiectul are nevoie de votul parlamentarilor pentru a intra în vigoare. Acesta se află în stadiul de dezbatere în cadrul Senatului.
În Uniunea Europeană 16 state, printre care se numără Anglia, Germania, Norvegia, Elveţia sau Danemarca, au implementat deja obligativitatea instruirii şi testării măsurilor de prim ajutor pentru toţi cei care doresc să obţină un permis de conducere.