Tânăra pensionară a Oltului păstrează pensia şi munceşte GRATIS la cabinetul ministresei

536

Alina Popescu a ales pensia, în detrimentul salariului de două ori mai mare. Ea îşi păstrează şi funcţia de consilier al ministrului de Interne Carmen Dan, însă neremunerată. Decizia vine ca urmare a scandalului izbucnit pe tema pensiilor nesimţite, pornit de la cazul oltencei pensionate la 44 de ani şi reîncadrată la minister.

Această imagine a făcut înconjurul internetului, după ce preşedintele Sindicatului poliţiştilor, Dumitru Coarnă, a dezvăluit pensionarea ,,domnișoarei de la Olt”: „comisarul-şef de la Slatina, Popescu Alina, a fost adusă la 1 ianuarie la MAI, i-au majorat salariul, consistent, au ţinut-o fix 6 luni, cât zice legea, au pensionat-o la 44 de ani şi au reîncadrat-o pe aceeaşi funcţie, deci pensie zece mii de lei şi, acum, cu salariul, trece de douăzeci de mii lei. Este ilegal! Este o infracţiune. Este consilier de ministru în MAI.”

În mijlocul scandalului, Alina Popescu a decis, la fel ca şi colegii consilieri ai ministresei, să aleagă pensia, în detrimentul salariului şi să muncească pe gratis. Anunţul a fost făcut chiar de către şefa lor.

“Azi toţi cei cinci consilieri ai mei au venit la mine şi mi-au spus că situaţia lor poate fi remediată într-un singur fel. Situaţia lor a fost intens mediatizată. Au considerat că imaginea ministerului este afectată şi au decis să iasă din această posibilitate. Au ales să renunţe la indemnizaţie. Toţi cei din cabinetul meu au o experienţă foarte mare. Au ales să plece din aceste poziţii. S-au oferit să rămână lângă mine fără să fie remuneraţi”, a spus Carmen Dan.

CITIȚI ȘI:

Consiliera ministrului de Interne, olteanca Alina Popescu, pensionată ilegal?

Pe fondul scandalului izbucnit, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni, după şedinţa Coaliţiei de guvernare, că legea va fi modificată astfel încât persoanele aflate în pensie să nu mai poată cumula pensia cu un salariu în sistemul bugetar.