FOTO. Doi frați din Balș, DECEDAȚI într-un accident la Robănești

13938

Doi tineri din Balș, frate și soră, și-au pierdut viața în această seară pe DN 65, la Robănești.

Trei personae au fost rănite în urma unui grav accident rutier petrecut între localitățile Pielești și Robănești, situate la granița dintre județele Dolj și Olt. Două persoane au decedat, o fată de 23 de ani și un băiat de 24 de ani, frați, din orașul Balș. Șoferul autoturismului în care se aflau cei doi tineri, un Opel, ce se deplasa din Balș spre Craiova, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde a lovit un Ford Focus.

Gabriela şi Florin se duceau la Craiova, unde erau studenţi. Băiatul, aflat la volan, îşi cumpărase maşina recent. Mama, aflată la muncă în străinătate, a primit cumplita veste prin telefon.

Dumnezeu să-i odihnească!