Pomul Vieții înflorește la Balș pentru a 24-a oară

1265

Zeci de păstrători ai tradițiilor vor participa la festivalul anual organizat în orașul de pe Olteț. Balșul se pregătește de sărbătoare, săptămâna viitoare fiind asaltat de câteva mii de persoane din toată zona.

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, festivalul etnofolcloric “Pomul Vieții” va fi organizat în Balș joia viitoare, de Înălțare. Ca în fiecare an, primăria îi invită pe toți locuitorii orașului, dar și cei ai comunelor învecinate, să petreacă o zi în care tradițiile populare specifice zonei vor fi la loc de cinste. Festivalul va fi deschis cu Târgul meșterilor populari, eveniment la care vor lua parte nu mai puțin de 17 meșteri ce vor prezenta obiecte tradiționale , la loc de frunte fiind vestita ceramică de Oboga. Biblioteca orășenească va găzdui o conferință internațională cu tema “Ceramica preistorică”, cele mai așteptate momente ale zilei fiind organizate după-amiaza: parada portului popular și spectacolele folclorice.

Vor evolua pe scenă numeroase ansambluri și grupuri vocale din Balș, Morunglav, Pârșcoveni, Șopârlița, Slatina, Fărcașele, Osica de Jos, Cezieni și Traian. Invitat de marcă este Ansamblul Folcloric Maria Tănase din Craiova.

Festival etnofolcloric “Pomul Vieţii” a fost înfiinţat în anul 1993 şi se desfăşoară în fiecare an în ziua de Înălţare.