Câini carbonizaţi, fotografiaţi de un ONG lângă adăpostul Slatinei. Primăria dă în judecată acuzatorul

247

Mișcarea Dreptate pentru Animale a postat ieri pe pagina de facebook fotografii cu câini carbonizaţi, susţinând că imaginile macabre au fost surprinse la poarta adăpostului canin de la Sărăceşti. Primăria Slatina va acţiona în instanţă ONG-ul, motivând că nu există nicio legătură dintre autorităţile slătinene şi incendierea câinilor.

„Romania 2017………..? Slatina judetul Olt. La poarta adapostului public de la Saracesti au fost descoperite aceste imagini groaznice. Voluntarii care au descoperit imiginile au anuntat autoritatile, politie/ DSVSA! Adapostul primariei Slatina este un lagar de exterminare unde cainii sunt omorati fara respectarea legislatiei! ?”, a postat ieri pe pagina de facebook MDPA Mişcarea Dreptate pentru Animale , alături de fotografii macabre cu câini carbonizaţi.

Primăria Slatina a anunţat că nu are nicio legătură cu actul de cruzime şi că va acţiona în instanţă ONG-ul care a postat pozele. „Primăria municipiului Slatina respinge cu fermitate și dezminte că fotografiile postate în data de 1 mai a.c. pe o rețea de socializare de către o așa-zisă „asociație non-guvernamentală” numită Mișcarea Dreptate pentru Animale (MDPA) București ar avea vreo legătură cu Primăria Slatina sau cu Adăpostul canin de la Sărăcești din subordinea Serviciului Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân Slatina. De asemenea, Primăria Slatina respinge categoric și acuzațiile ce însoțesc fotografiile mai-sus menționate. Considerăm pozele și acuzațiile drept o încercare de manipulare a populației, diriguitorii MDPD omițând că asemenea acuzații pot fi ușor verificate. Prin urmare, având în vedere că ONG-ul menționat nu a considerat să aducă dovezi mai substanțiale decât o serie de fotografii și acuzații care nu indică în niciun fel vreo legătură directă cu autoritățile locale, Primăria municipiului Slatina își rezervă dreptul de a acționa în judecată Mișcarea Dreptate pentru Animale (MDPA) București după finalizarea anchetei dispusă deja de autoritățile competente. ONG-ul amintit va avea astfel ocazia să probeze în instanță că acuzațiile aduse autorităților locale din Slatina și postate pe pagina sa de FB sunt sau nu veridice.”, se menţionează într-un comunicat de presă remis de primărie.

Aceeaşi poziţie este adoptată şi de către directorul Adăpostului Canind de la Sărăceşti. „Nu avem niciun fel de legătură cu acest act de cruzime. Ne dezicem de orice act de barbarie asupra animalelor. În zona adăpostului nu există aşa ceva. Nu credem că aceste fotografii sunt făcute acolo. De câteva luni de zile se duce o campanie de denigrare la adresa noastră”, susţine Bogdan Apostoliceanu.

Poliţia anchetează

Fapta este anchetată de către poliţie, care confirmă că fotografiile au fost făcute în zona indicată. „Am primit o sesizare prin 112 pe 30 aprilie. O echipă s-a deplasat la faţa locului unde au fost găsiţi doi câini incendiaţi. În cauză se efectuează cerectări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept”, ne-a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.